Cele trei fenomene necesare obţinerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:

 -   Încă de pe vremea lui Aristotel s-a ştiut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obţine astfel o aşa-numită cameră obscură.

-   Pe de altă parte, alchimiştii ştiau că lumina înnegreşte clorura de argint.

-   A treia contribuţie a venit din partea lui John Herschel, care în 1819 a descris proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni "fixatorul" fotografiei.

Prima experienţă foto a lui Niepce

Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenţia sa a fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.

De aceea, data oficială a invenţiei fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat invenţia numită de el "daghereotip", care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce. Proprietar al invenţiei a devenit statul francez.

Graţie daghereotipiei se obţine o matriţă a mediului pe o placă metalică tratată cu o substanţă fotosensibilă , după o expunere de "doar" 8 ore (când cerul este complet senin). Copierea se făcea prin presarea matriţei pe suportul de hârtie, ca şi la orice tipărire a ziarelor.

Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar şi la o oră de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenţie făcând să apară şi o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.

În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat (balon).

Dacă la început negativul (cunoscut şi sub numele de "clişeu") se realiza pe o placă de cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă şi care cerea o manipulare deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai uşor de manipulat decât cristalul.

George Eastman reuşeşte în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de "roll film", uşor de manipulat, incasabil şi cu aceleaşi proprietăţi fotografice ca şi ale plăcii de cristal. Totodată, volumul şi greutatea aparatului de fotografiat se micşorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o problemă.

Evoluţie

În decursul timpului fotografia a evoluat foarte mult. Progresele au urmat trei direcţii principale:

- reducera duratei de expunere / mărirea sensibilităţii filmului sau a plăcii;

- mărirea stabilităţii imprimării.

Simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariţiei:

- aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici şi mai ieftine

- substanţelor chimice de developare şi stabilizare a peliculei sensibile negative sau a suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.

Fotografia color

Ideea de fotografie color a circulat încă de la apariţia invenţiei. Primele experimente fotografice în culoare nu au avut succes, astfel de exemplu nu s-a putut împiedica decolorarea fotografiilor. Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861 de fizicianul James Clerk Maxwell.

Primul sistem color, Autochrome Lumière, a apărut pe piaţă la 17 decembrie 1903. Acesta era un sistem de fotografie color transparentă. Fotografierea se făcea pe trei plăci fotografice alb/negru cu substanţe cromatice sensibile numai la culorile roşu, verde şi albastru. Apoi cele trei fotografii transparente rezultante se suprapuneau, dând o fotografie color transparentă.

Pelicula color de tip Kodachrome a apărut în 1935 şi s-a bazet pe emulsii tri-colorate. Majoritatea peliculelor color moderne, cu excepţia "Kodachrome", se bazează pe o tehnologie dezvoltată de compania germană Agfa în 1936.

Fotografia instantanee cunoscută sub numele de Polaroid a apărut în anul 1948, fiind pusă la punct de dr. Edwin Land, la început în alb/negru, iar din 1962 în culori.